Zona Trascau
În Inima Munților Trascău – Natură, Istorie, Identitate si Legende
Soarele răsare de două ori
Masivul calcaros Piatra Secuiului, cu silueta sa impunătoare, domină peisajul satului Rimetea și oferă nu doar un decor spectaculos, ci și un fenomen natural rar și fascinant. Format din două creste abrupte, despărțite de o râpă adâncă, masivul creează iluzia unui dublu răsărit de soare pentru locuitorii din partea de nord a localității.
Între lunile mai și septembrie — cu o frecvență mai pronunțată în luna iulie — soarele răsare mai întâi peste creasta nordică, Colții Trascăului, inundând valea cu lumină. Apoi dispare pentru câteva clipe în spatele masivului, doar pentru a răsări din nou dintre creste, luminând satul pentru a doua oară. Acest efect optic spectaculos a atras atenția turiștilor, fotografilor și chiar a presei, devenind unul dintre simbolurile identitare ale locului.
Această dublă întâlnire cu lumina zilei nu este doar un spectacol vizual, ci și o metaforă a renașterii și speranței, motiv pentru care Rimetea este cunoscut drept „satul în care soarele răsare de două ori”.
Piatra Secuiului – simbol al rezistenței și legendelor din Trascău
Străjuită de istorie și legendă, Piatra Secuiului este una dintre cele mai impresionante formațiuni calcaroase ale Munților Trascăului, situată între satele Rimetea și Colțești. Privită din vale, silueta muntelui aduce aminte de un „Uriaș Adormit”, nume pe care localnicii îl folosesc cu mândrie.
Potrivit legendei locale, în timpul invaziei tătare din secolul al XIII-lea, secuii din zonă s-au refugiat pe acest munte pentru a se apăra. Legenda spune că aici au ridicat o fortificație cunoscută sub numele de Cetatea Secuilor, o construcție strategică cu turn și ziduri ce bloca accesul spre culme. Sursele istorice confirmă existența acestei cetăți, ale cărei ruine erau încă vizibile în secolul al XIX-lea. Astăzi, doar fragmentele rămase mai amintesc de lupta și curajul celor care au apărat aceste locuri.
Masivul este alcătuit din două vârfuri impunătoare: Colții Trascăului 1113m (în partea nordică) și Piatra Secuiului 1129m (în partea sudică), despărțite de o șa adâncă ce amplifică spectaculozitatea peisajului. Îmbinând natura spectaculoasă cu încărcătura istorică, Piatra Secuiului rămâne un simbol puternic al rezistenței și al identității locale.
Zona Pietrei Secuiului este un adevărat magnet pentru turiști, oferind o combinație aparte de peisaje spectaculoase, gastronomie locală autentică și activități în aer liber precum drumeții pe trasee marcate, escaladă sportivă cu peste 250 de trasee amenajate, ciclism montan (MTB), parapantă și alergare montană.
Arhitectura satelor Rimetea si Coltesti
Patrimoniu viu într-un decor de poveste – Arhitectura satelor Rimetea si Coltesti
Satele Rimetea și Colțești impresionează printr-un patrimoniu antropic variat, conturat de-a lungul mai multor epoci istorice. Astăzi, ele sunt propuse pentru includere în Patrimoniul Mondial UNESCO, ca exemple remarcabile de comunități rurale tradiționale care și-au păstrat autenticitatea. Rimetea reprezintă unul dintre cele mai consistente ansambluri vernaculare din regiune, cu aproximativ 201 clădiri tradiționale din totalul de 315 proprietăți, dintre care 170 sunt considerate de valoare istorică sau etnografică. Stilul este unic zonei, exprimând identitatea și meșteșugul secolelor trecute. Casele sunt grupate în jurul unui spațiu central (piață principală) și dispuse în rânduri care formează ansambluri armonioase în sânul unui decor natural spectaculos.
Arhitectura locală, influențată de cultura maghiară și secuiască, este ușor recognoscibilă: fațade albe, obloane verzi, decorațiuni discrete din tencuială și un plan urban armonios, centrat în jurul pieței principale. Multe dintre aceste case datează din secolele XVII–XVIII și păstrează până astăzi spiritul prosper și rafinat al locuitorilor de odinioară.
Eforturile de conservare, susținute de organizații precum Transylvania Trust, au menținut autenticitatea arhitecturală și culturală a satului, făcând din Rimetea un exemplu viu de patrimoniu rural — o comunitate care onorează meșteșugurile, valorile și estetica tradițională într-un cadru natural spectaculos.
Cetatea Colțești – straja Trascăului de odinioară
Așezată pe o stâncă abruptă ce veghează satul Colțești, Cetatea Trascăului — cunoscută și sub numele de Cetatea Colțești — este una dintre cele mai pitorești și încărcate de istorie fortificații din Munții Apuseni. Construită în anul 1296 de către familia nobiliară Thoroczkay, cetatea a fost ridicată ca loc de apărare și refugiu, la scurt timp după devastatoarea invazie tătară din 1241.
Amplasamentul său strategic, greu accesibil, pe o stâncă izolată, a oferit un avantaj defensiv crucial. Pe turnul nordic, care se înalță și astăzi la circa 20 de metri, se mai poate distinge inscripția vechii familii fondatoare, mărturie a trecutului nobil al locului.
Istoria cetății a fost una zbuciumată: în jurul anului 1470, a fost confiscată de regele Matia Corvin și trecută sub autoritatea voievodului Transilvaniei. După patru decenii, în 1510, fortăreața a revenit în posesia familiei Thoroczkay. Dar nu pentru mult timp — în 1514, în timpul răscoalei conduse de Gheorghe Doja, cetatea a fost grav avariată. Ultimul mare eveniment din viața ei militară a avut loc în 1713, când trupele austriece au distrus-o, pedepsind opoziția familiei Thoroczkay față de dominația habsburgică.
Astăzi, din cetate se mai păstrează fragmente din zidurile de incintă și două turnuri laterale, care par să crească direct din piatra muntelui, contopindu-se armonios cu peisajul.
Accesul este facil pentru vizitatori, drumul durând aproximativ 20–30 de minute pe o potecă ușor abruptă, dar accesibilă. Odată ajuns sus, efortul este răsplătit cu o panoramă spectaculoasă asupra văii Trascăului, satului Colțești și siluetei impunătoare a Pietrei Secuiului — un loc în care istoria, natura și legenda se întâlnesc într-un peisaj de neuitat.
Cheile Plaiului – poarta ascunsă către inima sălbatică a Trascăului
Aflate în inima Munților Trascău, parte a spectaculoșilor Apuseni, Cheile Plaiului oferă o experiență de neuitat în mijlocul unei naturi sălbatice și neatinse. Modelate de pârâul Izvoarele pe o distanță de aproximativ 1,2 kilometri, aceste chei sunt o adevărată bijuterie naturală, presărată cu turnuri calcaroase, stânci abrupte și zimțate care îți taie respirația încă de la primii pași.
Peisajul pare desprins dintr-o pictură: ace de piatră, pasaje înguste, grohotișuri spectaculoase și poteci șerpuite se strecoară printre pereți stâncoși, adăpostiți de păduri de gorun, carpen, pin și mesteacăn. Toamna, culorile se aprind în nuanțe de arămiu și galben intens, iar susurul pârâului completează liniștea profundă a locului.
Pentru cei dornici de aventură, există un traseu marcat cu cruce roșie, potrivit montaniarzilor obișnuiți cu drumețiile. Se poate opta fie pentru o incursiune scurtă în chei, fie pentru un circuit mai amplu de peste 15 km (aprox. 4–5 ore), care leagă Izvoarele, Cheile Plaiului, Cheile Siloșului și Cetatea Colțești.
Cheile Plaiului nu sunt doar un traseu izolat, ci fac parte dintr-un ansamblu natural mai vast, alături de platoul carstic Bedeleu, Peștera Poarta Zmeilor și Cascada Șipote, transformând întreaga zonă într-un veritabil paradis pentru iubitorii de natură, fotografie și drumeții montane.
Platoul Bedeleu – între cer, stâncă și legendă
În inima Munților Trascău, Platoul Bedeleu se deschide ca o lume suspendată între cer și păduri, un tărâm calcaros spectaculos care îmbină liniștea platoului cu dramatismul abrupturilor sale. Aici, Abruptul Bedeleului cade în trepte abrupte spre Valea Arieșului, oferind o priveliște de o frumusețe copleșitoare. Însă adevărata magie începe odată cu explorarea acestui peisaj stâncos.
Printre cele mai emblematice puncte se numără Balconul Bedeleului — o platformă panoramică din lemn, suspendată la marginea abruptului, care îți taie respirația prin vederea amplă asupra văii și satelor de jos. Este un loc în care timpul pare să stea pe loc, lăsând loc contemplării și fotografiei.
Puțin mai departe, ascunsă între stânci, se află Peștera Poarta Zmeilor — o arcadă naturală impresionantă, născută din eroziunea calcarului și învăluită în legende. Se spune că aici ar fi trăit, cândva, zmei puternici, iar forma impunătoare a portalului pare să le susțină povestea.
Traseele din zonă continuă spre Cascada Șipote, o cădere de apă liniștită care curge în terase de travertin, completând peisajul cu un aer de poezie. Accesul se face ușor din Poiana Șipote, iar întreg ansamblul natural oferă o experiență memorabilă pentru iubitorii de drumeție, fotografie și natură neîmblânzită.
Peștera Huda lui Papară – regina ascunsă a Munților Trascău
Situată în inima Munților Apuseni, pe teritoriul satului Sub Piatră din comuna Sălciua (jud. Alba), Peștera Huda lui Papară este una dintre cele mai spectaculoase și enigmatice formațiuni carstice din România. Parte a rezervației naturale „Vânătările Ponorului – Huda lui Papară”, peștera impresionează nu doar prin dimensiunile sale, ci și prin legenda, biodiversitatea și provocările pe care le oferă speologilor profesioniști. Cu o lungime de peste 5 kilometri și un portal înalt de peste 35 de metri, peștera uimește prin dimensiuni, dar și prin peisajul sălbatic care o înconjoară. În interior, se află galerii vaste, un râu subteran activ, cascade, formațiuni carstice rare și Sala Minunilor – o cavitate grandioasă cu peste 100 de metri înălțime. Aici se adăpostește și cea mai mare colonie de lilieci din România, cu peste 100.000 de exemplare iarna, iar peștera adăpostește cel mai mare depozit de chiropterit (guano) cunoscut în țară.
Pe lângă aspectul său geologic impresionant, Huda lui Papară este învăluită în legendă. Se spune că aici s-ar fi retras Zamolxis, zeul dacilor, într-o liniște subterană sacră, și că peștera a fost loc de inițiere și refugiu în fața cotropitorilor. Numele vine din vechiul grai ardelenesc – „hudă” însemnând gaură sau ascunzătoare, iar „Papară” ar putea fi un pustnic sau un nume mitic transmis din vremuri uitate. Peștera a fost locuită din cele mai vechi timpuri, iar urme arheologice din Paleolitic confirmă prezența umană încă de acum zeci de mii de ani.
Există trasee amenajate în proximitatea intrării, dar pătrunderea în interior este restricționată. Intrările accidentale, în special în sezonul umed, sunt extrem de periculoase – mai ales că nivelul apei poate crește rapid în doar câteva minute. Salvamontul și speologii locali avertizează constant asupra pericolelor reale ale explorării neautorizate. Pentru cei care o privesc de la distanță, Huda lui Papară rămâne o poartă către o lume ascunsă, plină de mister, natură neîmblânzită și mituri dacice.