Zona Trascău, Rimetea, impunătoarea Piatră a Secuiului, Cetatea Colțești – deal, pădure, poteca, cerul liber. Noi ştim de ce am ales să organizăm aici Trascău Trail Run, voi stiți ce vă motivează să îl alergați.

Ce a determinat însă echipa Porsche Engineering să se alăture concursului nostru încă de la prima ediţie, cum a crescut în interiorul echipei lor şi care e atmosfera dinaintea concursului – vă invităm să aflaţi.

Porsche Engineering Car

# De ce Trascau Trail Run?

Ca majoritatea firmelor de IT din Cluj, şi noi avem o mulţime de pasionaţi ai sportului care concurează atât intern cât şi internaţional la toate nivelurile de dificultate, lucru care a facilitat ajutorul şi împărtăşirea experienţelor legate de alergarea montană în interiorul companiei. Încă de la prima ediţie a concursului s-au creat grupuri de pregătire comună, unde colegii se sincronizau în număr mai mare pentru seri sau dimineţi de alergare. “A fost o oportunitatea pentru colegi să se sfătuiască, să schimbe păreri şi planuri de antrenament”, ne-a mărturisit Anca U din echipa Porsche Engineering.

#2 Dincolo de implicarea companiei, dedicarea echipei face diferenţa

Chiar de la prima ediţie a concursului, Porsche Engineering a avut un punct de hidratare şi alimentare cu voluntari din companie. De la 6 voluntari, la prima ediţie, am crescut la 16 voluntari la cea de-a doua ediţie, cu dorinţa de a acoperi cât mai multe activităţi de organizare ale evenimentului.

Daria Z a participat la ediţia de anul trecut în calitate de voluntar la unul din punctele de hidratare. “Fiind şi nou venită în companie, pentru mine a fost o şansă inedită de relaţionare, echipa noastră a creat o atmosferă vibrantă, se încuraja fiecare concurent prin tonuri de muzică şi o vorbă bună”.

#3 Atmosfera din companie înaintea concursului

Organizarea şi activităţile noastre din firmă au început cu multe zile înaintea concursului, scopul era bineînţeles să încurajăm cât mai mulţi colegi să fie prezenţi în ziua concursului.

Chiar dacă noi avem calitatea oficială de partener, relaţia din ultimii trei ani a fost una strânsă, iar succesul concursului şi crearea unei experienţe memorabile pentru toţi concurenţii este şi dorinţa noastră, obiectivul final al tuturor celor implicaţi. Ne dorim să participe cât mai mulţi colegi de-ai noştri, pentru că vrem să simtă că fac parte din Trascau Trail Run, să simtă că facem asta pentru ei.

Ziua de pregatire a kit-urilor de participare a fost una specială pentru noi, fiind vorba de ultimele pregătiri dinaintea concursului. “Înaintea concursului, acesta a fost subiectul principal de discuţie la cafea. Voluntarii se gândeau la metode inedite, pline de energie pentru a încuraja concurenţii, iar alergătorii îşi făceau strategii pentru efortul susţinut” (Anca U).

În ziua concursului, ne-am adunat la birou înainte de 6 dimineaţa, să putem fi la Rimetea încă din primele minute de organizare. “Zumzetul acestui concurs se auzea cu mult înainte, prin birouri, unde fiecare concurent îşi estima şansele de reuşită şi timpii de cursă, lucru care i-a motivat şi pe alţii la o posibilă participare în acest an” (Daria Z).

Porsche Engineering TTR Team

# E molipsitoare pasiunea pentru TTR?

Da, clar! Prezenţa colegilor la eveniment a ajutat foarte mult şi a dus spre o colaborare şi mai bună în mediul de lucru zilnic. Faptul că am stat împreună şi am dedicat timp şi energie, cu drag, acestui concurs a fost cu siguranţă pentru mulţi dintre noi un mic team-building unde toţi am observat cât de mult contează ajutorul şi munca în echipă. “Ne-am organizat foarte repede şi fiecare şi-a luat o responsabilitate. Am avut responsabili de apă (nu e uşor să asiguri aproape 70 litri de apă într-un timp aşa de scurt), responsabili de mâncare (mere proaspete, Caşcaval de Colţeşti şi un cozonac extraordinar au fost printre deliciile pregătite pentru participanţi la punctul nostru) şi DJ unde cred că am asigurat cele mai bune melodii de rock şi dnb ca să creştem cât de mult posibil endorfinele în participanţi. Cel mai important este că am fost noi împreună: ne-am bucurat de fiecare dată când a apărut un coleg alergător sau când ni s-a spus că am făcut cel mai tare punct de alimentare, răsplata perfectă după coborarea dificilă de pe Piatra Trascăului” (Fodor F).

Porsche Engineering Cluj-Napoca

# Furioși și rapizi, dar chibzuiți

Începutul colaborării noastre are la bază curajul de a străbate căi necunoscute, lucru care ne-a determinat încă de la început să îndrăgim conceptul de TTR. Ingineria noastră concretizează mașini puternice care pot rula în curse timp de 24 de ore, fără dificultate. Cum am putea să nu credem într-un proiect plin de provocări, care ne ajută să ne dezvoltăm? “Pasiunea și entuziasmul cu care ne urmărim zilnic obiectivele ne ambiționează să credem că Trascău Trail Run este un ”perfect match” pentru echipa noastră. Pe lângă valorile pe care le împărtășim, am găsit și un partener minunat în echipa organizatorilor – oameni care cred în profesionalism, reușesc să aibă și să promoveze un “work-life balance” și pun accent pe bunăstare. De ambele părți am realizat cât de important este să avem grijă de noi înșine pentru a putea avea grijă de ceilalți. Acesta este motivul pentru care, și în acest an, ne vom urmări obiectivele în comun, , împreună cu TTR și vom oferi o experiență vibrantă, plină de energie pozitivă, într-un loc de patrimoniu UNESCO – unde chiar și soarele răsare de două ori.”, echipa de Management.

# În încheiere

Mulţumim, Porsche Engineering Romania. Pentru pasiune, pentru implicare, pentru premii, pentru efort, pentru încurajările din culise. Pentru că vă doriţi la fel de mult ca fiecare ediţie TTR să fie mai bună decât cea de anul trecut. Împreună suntem Trascau Trail Run!