1. Ai o cursă sau o competiţie de care eşti super mȃndra?

Ar fi cateva. Foarte interesant e că nu prea au legătură cu poziţia ocupată ȋn clasament sau podiumuri. Sunt foarte mȃndră de Bate Toaca, Transylvania30, şi desigur de Trascău Trail Run. Cu fiecare dintre ele a fost altă poveste:

• Bate Toaca – 2018: a fost competiţia datorită căreia am prins virusul alergării montane; a fost atȃt de dură pentru pregătirea mea de la momentul acela, şi condiţii meteo total nefavorabile, ȋncȃt eram convinsă că nu o să ajung la finish :D. Atunci am descoperit că ȋntre plăcere şi durere e o linie foarte fină, iar cȃnd am trecut linia de finish plină de noroi şi udă pȃnă la piele, am ştiut că orice e posibil. Din acel moment “I was hooked”.
• Transilvanya30 – 2019: a devenit 35+, din cauza modificărilor de traseu ȋn ultimul moment. A fost un amalgam de sentimente, o bucurie de nedescris doar pentru simplu fapt că eram acolo, că pot să fac asta; o dorinţă de a reveni pentru mai mult ȋn anul următor. Peisaje superbe, prietenii legate, oameni atȃt de diferiţi şi totuşi atȃt de la fel.
• Trascau Trail Run e o competiţie de suflet pentru mine. M-am ȋndrăgostit de la prima ediţie şi am revenit ȋn fiecare an cu drag şi bucurie. Calendarul meu la final de septembrie ȋnseamnă Trascău, toată lumea ştie. Este un traseu dificil, dar de o frumuseţe aparte. Ȋn 2018, ȋmi amintesc seara dinaintea competiţiei, cȃnd cu emoţie şi frica ne uitam spre Piatra Secuiului şi ni se părea imposibil de atins. Şi totuşi… 🙂 am reuşit să termin ȋn vreo 4 ore şi ceva. Mult? Puţin? Cui ȋi mai păsa atunci, sau acum? Totul era prea frumos ca să te mai gȃndeşti la clasamente. Căldura organizatorilor, voluntarii şi peisajele superbe nu te lasă să te opreşti, nu ai cum! Am vorbit atȃt de mult depre Trascau, despre cum se simte să alergi acolo şi cȃt e de frumos, ȋncȃt la un moment dat am fost ȋntrebată daca sunt organizator şi vreau să atrag alergătorii să meargă acolo :D; unii au şi venit, şi le-a plăcut mult şi lor. Sunt mȃndră de toate cele 3 ediţii la care am participat, dar mai ales de prima, pentru că m-am aruncat ȋn necunoscut, fără să am idee despre ce mă aşteapta, am crezut că este imposibil ȋnsă am ajuns la finish mai bogată ȋn amintiri şi mai puternică. Mă gȃndeam atunci la un citat celebru “pain is temporary quitting lasts forever” and… I did not quit 🙂 apoi am mai revenit şi ȋn 2019 şi ȋn 2020.

2. Ce ȋţi aduce alergarea ȋn general şi competiţiile ȋn particular?

Alergarea ȋmi aduce linişte şi ordine ȋn gȃnduri, pe lȃngă beneficiile asupra sănătăţii. E din punctul meu de vedere cel mai fain mod de a te conecta cu natura; de asta voi prefera mereu trail run. Competiţiile sunt puţin altă poveste… ele ȋmi aduc adrenalină, limite depăşite şi mai ales oameni faini şi prieteni noi după fiecare competiţie.

3. Ce impact are pentru tine comunitatea de alergători?

Comunitatea de alergători e o adunătura de oameni necunoscuţi dar pe care parca ȋi cunoşti dintotdeauna. Cu unii devii prieten instant, fără niciun efort, cu alţii doar coleg de competiţie; ȋnsa mai toţi sunt mereu acolo cu sfaturi, cu o vorbă bună, cu o ȋncurajare sau un magneziu :)). Impactul comunităţii e foarte important mai ales cȃnd eşti la ȋnceput şi cineva te ȋncurajează şi ȋţi face galerie ca şi cum aţi fi prieteni de-o viaţă. E adevărat că asta am ȋntȃlnit doar ȋn alergările trail :).

4. La ce te gȃndeşti ȋn timpul unei alergări lungi?

Hm… la nimic? Alergările lungi pentru mine sunt un fel de reset, o reprogramare, un timp petrecut cu mine, un fel de pauză de la tot.
Cȃteodată doar mă bucur că sunt acolo, că pot să alerg, că pot să vad peisajele din jur, că pot să fiu atȃt de aproape de natură, că alerg cu alţi nebuni ca şi mine. Cȃteodată ȋnsă mă gandesc cum să nu mor pȃnă la finish :)) şi de ce oare m-am băgat ȋn asta??? And then… I do it again, and again, and again… Probably I love pain? :))