În calitatea noastră de iubitori de sport și natură, vrem să ne bucurăm cât mai multă vreme de frumusețea muntelui, să ne încărcăm bateriile în liniștea pădurii sau în bătaia vântului de pe creste. Popularizarea unei conduite responsabile față de noi înșine, de alți turiști, de natură și animale sălbatice, este esențială pentru păstrarea echilibrului fragil al naturii.

An de an comunitatea alergătorilor montani crește, și odată cu ea și traficul de pe potecile montane.

Potecile, această rețea de drumuri care permit turistului să ajungă în locuri spectaculoase, s-a format de-a lungul timpului, din nevoia omului de a se deplasa prin natură.

Trebuie să conștientizăm că în zonele încadrate ca rezervații naturale sau ca protejate, există specii de plante, insecte, păsări și animale protejate de lege, pe care fiecare turist are obligația de a le proteja. Concentrarea traficului pe poteci asigură prosperitatea naturii în afara lor, de la stabilitatea solului, a diversității florei și coloniilor de microorganisme, și până la aspectul general al muntelui.

Gradul de deteriorare al solului depinde de doi factori: duritatea terenului și intensitatea traficului. Stânca și grohotișul sunt considerate suprafețe durabile, pe cînd zonele cu vegetație sunt considerate delicate și vulnerabile. Când alergăm, ne dăm cu bicicleta, sau facem drumeții la munte, stând pe potecă, protejăm lichenii, muschii, flora alpină și evităm eroziunea inutilă a solului prin crearea de cărări suplimentare. Pe pante, terenul e cu atât mai sensibil, iar în caz de condiții meteo nefavorabile, mai periculos, așa încât o atitudine responsabilă înseamnă parcurgerea traseului în zig-zag, chiar dacă la finalul turei, distanța va fi mai lungă cu câțiva metri.

O caracteristică importantă a naturii sălbatice a României, este prezența animalelor sălbatice mari. De-a lungul timpului, turiștii și-au făcut drumurile lor de trecere, iar animalele sălbatice, simțind prezența omului, și-au creat culoare proprii de circulație, fără a se deranja unii pe alții. Urmărind potecile marcate, ne protejăm și pe noi înșine, reducând riscul unei potențiale întâlniri nedorite cu locuitorii pădurilor, precum și riscul de a ne pierde. Dacă avem posibilitatea, să încercăm să mergem pe munte în grupuri mici, niciodată singuri. Este indicat să informăm un prieten de acasă despre traseul ce urmează a fi parcurs și durata estimată.

În cazul unui accident (chiar și minor, precum o entorsă cauzată de un pas greșit), respectarea traseelor marcate ne poate salva, deoarece membrii echipajului Salvamont pot ajunge la noi mai repede și în siguranță.

Poate că… Alicia Keys a făcut o drumeție când a spus: “what goes up, must come down” sau în frumosul grai românesc: Tot ce urcă (pe munte), trebuie să și coboare. În primul rând, turistul, și cu el recipientele, ambalajele și cojile de tot felul.

”Și cojile de banane? Sunt biodegradabile.” De acord, și în funcție de cât plouă le poate lua peste un an să dispară. Dacă fiecare dintre turiștii care urcă muntele ar arunca câte o coajă de banană invocand ”e biodegradabilă”, la finalul unei săptămâni, poteca ar arăta circulată de maimuțe – și cum în România nu avem maimuțe, ne-ar cam răpi sentimentul sălbăticie și de conectare cu natura. Luați cu voi o pungă de gunoi și folosiți-o pentru a păstra muntele curat.

Hai să ne gândim și la ceilalți turiști, care vin după noi!

Când mergem la munte, toți suntem în timpul liber, când vrem să ne relaxăm activ și să ne încărcăm bateriile. Potecile sunt în aceeași măsură pentru alergători și drumeții experimentați, începători, sprinteni sau gâfâind.

Pe potecile înguste, regula este că cei care coboară acordă prioritate celor care urcă, cu atât mai mult cu cât îi vedem cu rucsac mare. Ca alergători, este un semn de bună cuviință să încetinim când coborâm pe lângă turiști, și să le mulțumim cu un salut. Să nu uităm că un comportament deviant se reflectă asupra întregii comunități a alergătorilor montani, și nu cred că vrem să purtăm eticheta de kamikaze aroganți, țâfnoși și neprietenoși.

Vă urăm picioare ușoare pe poteci însorite, zâmbete pe buze și tihnă în suflet!