Parteneriatele care se stabilesc într-o competiţie sportivă au în comun valori – regăsite în companii – şi pasiuni – ce pornesc din interiorul organizatiei, de la oamenii care o formează. Am fost, am zice, norocoşi încă de la început, să avem alături parteneri pe termen lung, care să poată susţine creşterea de la an la an a experienţei pe care ne dorim să o oferim celor ce se înscriu la Trascau Trail Run.

Cu o mare bucurie, vrem să vă facem astăzi cunoştinţă cu noul nostru partener, sub aripa căruia vom organiza proba de cros din cadrul Tracau Trail Run: Cloudflight!

Cloudflight Team 1# Ce i-a determinat să devină partenerii Trascau Trail Run iar crosul sa fie “powered by Cloudflight”?

În primul rând cochetam de ceva vreme cu ideea unui parteneriat în ceea ce privește o competiție de alergare, colegii noștri fiind foarte mari fani cand vine vorba de ele. Sportul am putea spune că ne definește destul de mult ca și comunitate și majoritatea îl practicăm sub o forma sau alta și ne inspirăm și motivăm reciproc. În al doilea rând, suntem receptivi la propunerile colegilor și avem încredere în recomandările lor, cum s-a întâmplat și în cazul de față. Bineînțeles, pe lângă toate acestea, a contribuit mult faptul că am văzut câtă pasiune puneți voi în organizare și câte eforturi faceți ca să oferiți alergătorilor o experiență cu adevărat unică, departe de străzile prăfuite ale orașului. Este o competiție la granița dintre alergare și hiking, care unește deopotrivă iubitorii de natură și sport în aer liber, pe care noi o așteptăm cu multă nerăbdare.

# Cloudflight, colegi, comunitate – ce ne leagă?Cloudflight Team 3

Tot ceea ce facem noi la Cloudflight semnifică ideea de comunitate. Stilul nostru de lucru se bazează pe responsabilitate personală, iar atmosfera de libertate și încredere pe care o cultivăm constant, ne face unul dintre cei mai doriți angajatori din Cluj.

Considerăm că soluțiile inovatoare și productivitatea în muncă necesită o flexibilitate ridicată și o ierarhie flat. Vocea fiecărui coleg este importantă și, în plus, este ascultată. Îi încurajăm și îi antrenăm să își exprime liber gândurile și ideile fără nici o teamă de consecințe. De asemenea, îi încurajăm să nu se plângă de lucrurile care pot fi îmbunătățite, ci să propună soluții și să își responsabilitatea de a le îmbunătăți.

Cu alte cuvinte, Cloudflight este un fel „acasă” departe de casă pentru noi. Considerăm că productivitatea și eficiența se ating atunci cand ai un program echilibrat, care să includă suficient timp pentru recreere și distracție. Avem grijă unul de celălalt și suntem mai mult prieteni decât colegii. Ne simțim confortabil la birou, iar cei mai mulți dintre noi umblăm în papuci de casă. Oh, iar faptul că avem aici și pe Kaya, cățelul nostru Shiba Inu, am putea spune că este cel mai “cute” beneficiu.

Cloudflight Team 2# Cine este Cloudflight, atunci când este la birou?

Cloudflight (în trecut Catalysts) este un lider pe piața europeană de soluții digitale software. Compania reunește mai mult de 400 de strategi, arhitecți software, specialiști baze de date, ingineri cloud și consultanți, care împreună aduc valoare digitală prin software personalizat și soluții de inteligență artificială și machine learning. Funcționând în echipe agile, multidisciplinare și scalabile, Cloudflight oferă un portofoliu de servicii complet, care acoperă consultanță individuală pentru dezvoltare de software, strategie și arhitectură, precum și operațiuni cloud 24/7.

# În încheiere

Cloudflight, bun venit în echipa Trascau Trail Run! Va fi o plăcere să organizăm împreună Crosul Trascau Trail Run, powered by Cloudflight! Alergători, să vă aşteptaţi la ce e mai bun – avem forţe proaspete şi resurse sporite.